Câteva aprecieri despre Deciziile Fiscului cu privire la T.V.A pentru achiziționarea de autoturisme second hand de către o persoană fizică din România de la persoane fizice din alte țări.

Constatăm în ultima perioadă o goană disperată a controlorilor fiscali de a scoate bani și din piatră seacă pentru a umple golurile din buget

Ultima găselniță – controlarea la sânge a persoanelor fizice care au achiziționat în ultimii ani din țări membre UE și revândut în România, mai multe autoturisme second hand.
Urmarea – emiterea de Decizii de impunere pe bandă rulantă, cu obligarea persoanelor fizice verificate la plata unor sume amețitoare cu titlu de impozit pe profit și T.V.A.
Dacă în privința impozitului pe profit pretins datorat, chestiunea e destul de sensibilă și rezolvarea ei ține de abilitatea avocatului de a propune și de a administra probe în vederea stabilirii bazei de impozitare corecte în cadrul contestației fiscale din fața instanței, reliefând și cheltuielile întreprinse de cel care a realizat operațiunea, fiind incorectă doar aprecierea diferenței de preț dintre achiziție și vânzare, în privința T.V.A.-ului, Fiscul greșește cu legea în mână.
Contribuabilii analizați nu aveau, în opinia mea, obligaţia legală de a se înregistra în scopuri de TVA în România în conformitate cu art. 1531 din vechiul Cod fiscal, deoarece operaţiunile de achiziţii de bunuri din Comunitate nu îndeplinesc condiţiile de la art. 126 alin. 3 lit. a din acest act normativ.
Astfel, locul achiziţiei intracomunitare nu este în România, ci este într-un stat membru, conform art. 132 ind. 1 alin. l, acolo unde s-a încheiat expedierea bunurilor prin semnarea şi plata contractelor de vânzare-cumpărare, formalităţi legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
De asemenea, condiţia impusă este ca achiziţia intracomunitară din România să urmeze unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce acţionează ca atare.
În aceste condiții, inspecţia fiscală are obligația să stabilească, în prealabil statutul juridic al persoanei vânzătoare în sensul confirmării sau infirmării calităţii sale de persoană impozabilă în statul său.
Or, în marea majoritate a cazurilor, achiziţiile efectuate din statele membre s-au efectuat pe baza unor contracte şi nu pe bază de facturi fiscale. Astfel, persoanele de la care s-au achiziţionat autoturismele, având statutul de persoane fizice care şi-au valorificat bunurile personale, nu au dobândit în statul lor statutul de persoane impozabile ce acţionează ca atare, aceasta însemnând ca persoana vânzătoare să fie persoană impozabilă ce acţionează ca atare şi în plus să fie înregistrată în scopuri de TVA, adică să fi întocmit factură fiscală cu TVA.
Ceea ce face ca deciziile de impunere să fie nelegale, este faptul că pentru persoanele impozabile revânzătoare de bunuri second-hand achiziţionate din interiorul Comunităţii de la persoane neimpozabile se aplică un regim special, regimul marjei, prevăzut la art. 1522 alin. 1 lit. g din vechiul Cod fiscal.
Mai exact, prin art. 1522 se stabileşte un regim special de taxare pentru mai multe categorii de bunuri, respectiv regimul marjei profitului: „ART. 152^2 Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi
(1) În sensul prezentului articol:…g) marja profitului este diferenţa dintre preţul de vânzare aplicat de persoana impozabilă revânzătoare şi preţul de cumpărare, în care:
1. preţul de vânzare constituie suma obţinută de persoana impozabilă revânzătoare de la cumpărător sau de la un terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de această tranzacţie, impozitele, obligaţiile de plată, taxele şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de comision, ambalare, transport şi asigurare, percepute de persoana impozabilă revânzătoare cumpărătorului, cu excepţia reducerilor de preţ;
2. preţul de cumpărare reprezintă tot ce constituie suma obţinută, conform definiţiei preţului de vânzare, de furnizor, de la persoana impozabilă revânzătoare”.
Acest regim special se aplică de drept în situaţia marii majorități a celor controlați, în condiţiile în care aceștia au achiziţionat bunurile de la persoane neimpozabile, textul art. 1522 alin. 2 fiind imperativ în acest sens: „2) Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziţionat din interiorul Comunităţii, de la unul dintre următorii furnizori:
a) o persoană neimpozabilă;
b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g);
c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital;
d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special”, singura derogare de la acest regim fiind la latitudinea persoanei impozabile, care poate alege aplicarea regimului normal de taxare pentru orice livrare eligibilă pentru aplicarea regimului special, în conformitate cu art. 152 alin. 7 din Codul Fiscal : „(7) Persoana impozabilă revânzătoare poate aplica regimul normal de taxare pentru orice livrare eligibilă pentru aplicarea regimului special, inclusiv pentru livrările de bunuri pentru care se poate exercita opţiunea de aplicare a regimului special prevăzut la alin. (3)”.
În consecinţă, cum organul fiscal aplică regimul normal de taxare, deşi în lipsa unei manifestări exprese de voinţă în sens contrar din partea acestuia, regimul aplicabil era cel prevăzut de art. 1522 alin. 2 Cod fiscal, decizia este nelegală..

Această soluţie este în acord cu prevederile art. 311-316 din Directiva 2006/112 a Comisiei Europene, dispoziţii care au fost transpuse în legislaţia românească prin dispoziţiile Codului fiscal.

Succes, tuturor !
Avocat Gabriel Cioacă
Managing Partner Gabriel Cioacă & Asociații